Statele Unite și Uniunea Sovietică au ieșit din cel de-al Doilea Război Mondial ca fiind singurele națiuni cu suficiente resurse pentru a se consolida ca noi puteri mondiale. Dar, deși și-au unit forțele împotriva Germaniei naziste, sistemele politice ale celor două țări se bazau pe doctrine radical opuse: capitalismul (SUA) și comunismul (Uniunea Sovietică).

Tensiunea care a rezultat din această divergență ideologică părea că o nouă confruntare pe scară largă era doar o chestiune de timp. În anii următori, această ciocnire de viziuni va deveni tema fundamentală a Războiului Rece (1947-1991).

Ceea ce este interesant în legătură cu Războiul Rece este că, în multe privințe, a fost un conflict care a subminat așteptările celor care l-au trăit.

Pentru început, Războiul Rece a fost martorul apariției unei forme restrânse de război, una care se baza în principal pe utilizarea ideologiei, spionajului și propagandei pentru a submina sfera de influență a inamicului. Totuși, acest lucru nu înseamnă că nu a existat acțiune pe câmpul de luptă în această perioadă. Războaie fierbinți convenționale au fost purtate în Coreea, Vietnam și Afganistan, SUA și Uniunea Sovietică alternândrolul de agresor activ în fiecare conflict, dar fără a-și declara direct război unul altuia.

O altă mare așteptare a Războiului Rece era folosirea armelor nucleare. Și aceasta a fost subminată, deoarece nu au fost lansate bombe atomice. Totuși, singura posibilitate de a fi confruntat în orice moment cu anihilarea nucleară a dat tonul unei epoci caracterizate de teamă și îndoieli generalizate cu privire la viitor. Din nou, această atmosferă a persistat, chiar dacă Războiul Rece nu a escaladat niciodată într-o violență deschisă.conflict mondial.

Există multe fapte interesante despre Războiul Rece pentru a obține o înțelegere mai profundă a acestei confruntări. Iată 15 fapte interesante despre Războiul Rece pentru a vă ajuta să vă îmbunătățiți cunoștințele despre acest conflict neobișnuit.

1. Originea termenului "Război Rece

George Orwell a folosit pentru prima dată termenul de Război Rece. PD.

Termenul de "Război Rece" a fost folosit pentru prima dată de scriitorul englez George Orwell într-un articol publicat în 1945. Autorul lui Ferma animalelor a folosit acest termen pentru a ilustra ceea ce credea el că ar fi un impas nuclear între două sau trei superputeri. În 1947, finanțistul și consilierul prezidențial american Bernarch Baruch a fost primul care a folosit acest termen în SUA, în timpul unui discurs ținut la South Carolina's State House.

2. Funcționare Pisicuța acustică

În anii '60, CIA (Central Intelligence Agency) a lansat numeroase proiecte de spionaj și contrainformații, printre care și operațiunea Acoustic Kitty, care avea ca scop transformarea pisicilor în dispozitive de spionaj, transformare care presupunea instalarea, prin intervenție chirurgicală, a unui microfon în urechea pisicii și a unui radioreceptor la baza craniului.

S-a dovedit că realizarea unei pisici cyborg nu a fost atât de dificilă; partea dificilă a lucrului a fost antrenarea felinei pentru a-și îndeplini rolul de spion. Această problemă a devenit evidentă atunci când singura pisică acustică produsă vreodată ar fi murit când un taxi a trecut peste ea în timpul primei sale misiuni. După acest incident, Operațiunea Pisica acustică a devenit nepractică și, prin urmare, a fost anulată.

3. Invazia din Golful Porcilor - un eșec militar american

În 1959, după ce l-a înlăturat pe fostul dictator Fulgencio Batista, noul guvern cubanez, condus de Fidel Castro, a confiscat sute de companii (dintre care multe erau americane). La scurt timp, Castro și-a exprimat în mod explicit și dorința de a consolida relațiile diplomatice ale Cubei cu Uniunea Sovietică. Datorită acestor acțiuni, Washingtonul a început să vadă în Cuba o potențială amenințare la adresa intereselor americane înregiune.

Doi ani mai târziu, administrația Kennedy a aprobat un proiect al CIA pentru o operațiune amfibie menită să răstoarne guvernul lui Castro. Cu toate acestea, ceea ce trebuia să fie un asalt rapid cu rezultate favorabile a sfârșit prin a fi unul dintre cele mai importante eșecuri militare din istoria SUA.

Invazia eșuată a avut loc în aprilie 1961 și a fost efectuată de aproximativ 1 500 de cubanezi expatriați care primiseră anterior pregătire militară din partea CIA. Planul inițial a fost de a lansa un atac aerian pentru a-l priva pe Castro de forța sa aeriană, lucru necesar pentru a asigura debarcarea navelor care transportau forța principală a expediției.

Bombardamentele aeriene au fost ineficiente, lăsând șase aerodromuri cubaneze practic neatinse. În plus, sincronizarea proastă și scurgerile de informații (Castro a fost la curent cu invazia cu câteva zile înainte de începerea acesteia) au permis armatei cubaneze să respingă atacul pe uscat fără a suferi daune semnificative.

Unii istorici consideră că invazia din Golful Porcilor a eșuat în primul rând din cauza faptului că SUA au subestimat foarte mult organizarea forțelor militare cubaneze de la acea vreme.

4. Tsar Bomba

Tsar Bomba după detonare

Războiul Rece a fost despre cine putea face cea mai proeminentă demonstrație de putere, iar cel mai bun exemplu în acest sens a fost, probabil, Tsar Bomba. Construită la începutul anilor '60 de către oamenii de știință din Uniunea Sovietică, Tsar Bomba a fost o bombă termonucleară cu o capacitate de 50 de megatone.

Această bombă puternică a fost detonată în cadrul unui test deasupra Novaya Zemlya, o insulă situată în Oceanul Arctic, la 31 octombrie 1961. Este considerată în continuare cea mai mare armă nucleară declanșată vreodată. Prin simpla comparație, Tsar Bomba a fost de 3.800 de ori mai puternică decât bomba atomică lansată la Hiroshima de către SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

5. Victimele Războiului din Coreea

Unii cercetători susțin că Războiul Rece și-a primit numele pentru că nu s-a încins niciodată până la punctul de a începe un conflict armat direct între protagoniștii săi. Cu toate acestea, în această perioadă, SUA și Uniunea Sovietică s-au implicat în războaie convenționale. Unul dintre acestea, Războiul din Coreea (1950-1953), este amintit în special pentru numărul enorm de victime pe care l-a lăsat în urmă, deși a avuta fost relativ scurtă.

În timpul Războiului din Coreea au murit aproape cinci milioane de oameni, dintre care mai mult de jumătate erau civili. Aproape 40.000 de americani au murit, de asemenea, și cel puțin alți 100.000 au fost răniți în timp ce luptau în acest conflict. Sacrificiul acestor oameni este comemorat de Memorialul Veteranilor din Războiul din Coreea, un monument situat în Washington D.C.

În schimb, URSS a pierdut doar 299 de oameni în timpul Războiului din Coreea, toți fiind piloți sovietici instruiți. Numărul pierderilor din partea Uniunii Sovietice a fost mult mai mic, în principal pentru că Stalin a dorit să evite să joace un rol activ într-un conflict cu SUA. Astfel, în loc să trimită trupe, Stalin a preferat să ajute Coreea de Nord și China prin sprijin diplomatic, instruire și ajutor medical.

6. Căderea Zidului Berlinului

După cel de-al Doilea Război Mondial, Germania a fost împărțită în patru zone aliate ocupate. Aceste zone au fost distribuite între Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Rusia. În 1949, din această distribuție au rezultat oficial două țări: Republica Federală Germania, cunoscută și sub numele de Germania de Vest, care a intrat sub influența democrațiilor occidentale, și Republica Democrată Germană, controlată dede către Uniunea Sovietică.

În ciuda faptului că se afla în limitele Republicii Democratice Germane, Berlinul a fost, de asemenea, împărțit în două. Jumătatea de vest s-a bucurat de beneficiile unei administrații democratice, în timp ce în est, populația a trebuit să se confrunte cu metodele autoritare ale sovieticilor. Din cauza acestei disparități, între 1949 și 1961, aproximativ 2,5 milioane de germani (dintre care mulți erau muncitori calificați, profesioniști șiintelectuali) au fugit din Berlinul de Est în partea sa mai liberală.

Dar sovieticii și-au dat seama în curând că acest exod de creiere ar putea afecta economia Berlinului de Est, așa că, pentru a opri aceste dezertări, la sfârșitul anului 1961 a fost ridicat un zid care împrejmuia teritoriul aflat sub administrație sovietică. Pe parcursul ultimelor decenii ale Războiului Rece, "Zidul Berlinului", așa cum a devenit cunoscut, a fost considerat unul dintre principalele simboluri ale opresiunii comuniste.

Zidul Berlinului a început să fie demontat la 9 noiembrie 1989, după ce un reprezentant al Partidului Comunist din Berlinul de Est a anunțat că administrația sovietică va ridica restricțiile de tranzit, făcând astfel posibilă din nou trecerea între cele două părți ale orașului.

Căderea Zidului Berlinului a marcat începutul sfârșitului influenței Uniunii Sovietice asupra țărilor din Europa de Vest, care avea să se încheie oficial doi ani mai târziu, în 1991, odată cu dizolvarea Uniunii Sovietice.

7. Linia directă între Casa Albă și Kremlin

Criza rachetelor cubaneze (octombrie 1962), o confruntare între guvernele american și sovietic care a durat o lună și patru zile, a adus lumea periculos de aproape de izbucnirea unui război nuclear. În timpul acestui episod al Războiului Rece, Uniunea Sovietică a încercat să introducă focoase atomice în Cuba pe cale maritimă. SUA au răspuns la această potențială amenințare prin impunerea unei blocade navale asuprainsulă, astfel încât rachetele să nu ajungă la ea.

În cele din urmă, cele două părți implicate în incident au ajuns la un acord: Uniunea Sovietică își va recupera rachetele (cele care erau în curs de lansare, plus altele care se aflau deja în Cuba). În schimb, SUA au fost de acord să nu invadeze niciodată insula.

După ce criza s-a încheiat, cele două părți implicate au recunoscut că aveau nevoie de o modalitate prin care să împiedice repetarea unor incidente similare. Această dilemă a dus la crearea unei linii de comunicare directă între Casa Albă și Kremlin, care a început să funcționeze în 1963 și care funcționează și astăzi.

Deși publicul îl numește deseori "telefonul roșu", este important de menționat că acest sistem de comunicare nu a folosit niciodată o linie telefonică.

8. Ciudățenia spațială a lui Laika

Laika, câinele sovietic

La 2 noiembrie 1957, Laika, un câine vagabond în vârstă de doi ani, a devenit prima ființă vie care a fost lansată pe orbita Pământului, ca unic pasager al satelitului artificial sovietic Sputnik 2. În contextul cursei spațiale care a avut loc în timpul Războiului Rece, această lansare a fost considerată o realizare foarte importantă pentru cauza sovietică, însă, timp de decenii, destinul final al lui Laika a fostdenaturat.

Relatările oficiale oferite de sovietici la vremea respectivă explicau că Laika ar fi trebuit să moară eutanasiată cu mâncare otrăvită, la șase sau șapte zile după începerea misiunii în spațiu, cu câteva ore înainte ca nava sa să rămână fără oxigen. Cu toate acestea, înregistrările oficiale ne spun o altă poveste:

În realitate, Laika a murit din cauza supraîncălzirii în primele șapte ore de la decolarea satelitului.

Se pare că omul de știință din spatele proiectului nu a avut timp suficient pentru a condiționa în mod adecvat sistemul de susținere a vieții satelitului, deoarece autoritățile sovietice doreau ca lansarea să fie gata la timp pentru a sărbători cea de-a 40-a aniversare a Revoluției bolșevice. Adevărata poveste a sfârșitului lui Laika a fost făcută publică abia în 2002, la aproape 50 de ani de la lansare.

9. Originea termenului "Cortina de Fier

Termenul "Cortina de Fier" se referea la bariera ideologică și militară ridicată de Uniunea Sovietică după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a se izola și a separa națiunile aflate sub influența sa (în principal țările din Europa Centrală și de Est) de Occident. Termenul a fost folosit pentru prima dată de fostul prim-ministru britanic Winston Churchill, într-un discurs rostit în martie 1946.

10. Ocuparea Cehoslovaciei de către Uniunea Sovietică - Urmările Primăverii de la Praga

Denumirea de "Primăvara de la Praga" este folosită pentru a descrie o scurtă perioadă de liberalizare introdusă în Cehoslovacia datorită unei serii de reforme de tip democratic promulgate de Alexander Dubček între ianuarie și august 1968.

În calitate de prim-secretar al Partidului Comunist Cehoslovac, Dubček a susținut că reformele sale aveau ca scop să insufle în țară un "socialism cu față umană". Dubček dorea o Cehoslovacie cu mai multă autonomie (față de administrația sovietică centralizată) și să reformeze constituția națională, astfel încât drepturile să devină o garanție standard pentru toată lumea.

Autoritățile Uniunii Sovietice au văzut în saltul lui Dubček spre democratizare o amenințare la adresa puterii lor și, ca urmare, la 20 august, trupele sovietice au invadat țara. De asemenea, merită menționat faptul că ocuparea Cehoslovaciei a readus politicile represive ale guvernului aplicate în anii anteriori.

Speranțele pentru o Cehoslovacie liberă și independentă vor rămâne neîmplinite până în 1989, când dominația sovietică asupra țării a luat sfârșit.

11. Incidentul din Golful Tonkin

1964 a marcat începutul unei implicări mult mai mari a SUA în războiul din Vietnam.

În timpul administrației Kennedy, SUA trimiseseră deja consilieri militari în Vietnam pentru a ajuta la oprirea expansiunii comunismului în Asia de sud-est. Însă în timpul președinției lui Johnson a început să fie mobilizat un număr mare de trupe americane în Vietnam. Această manifestare majoră de putere a inclus, de asemenea, bombardarea unor mari zone rurale din Vietnam și utilizarea de erbicide periculoasecu efecte de lungă durată, cum ar fi Agentul Orange, pentru a defrișa jungla densă din Vietnam.

Cu toate acestea, un lucru care este în general trecut cu vederea este faptul că rezoluția care i-a permis lui Johnson să se angajeze cu forțe complete în Vietnam s-a bazat pe un eveniment destul de obscur a cărui veridicitate nu a fost niciodată confirmată: este vorba despre incidentul din Golful Tonkin.

Incidentul din Golful Tonkin a fost un episod al războiului din Vietnam care a inclus două atacuri presupus neprovocate ale unor bombardiere torpiloare nord-vietnameze împotriva a două distrugătoare americane. Ambele ofensive au avut loc în apropierea Golfului Tonkin.

Primul atac (2 august) a fost coroborat, dar USS Maddox, ținta principală, a ieșit fără pagube. Două zile mai târziu (4 august), cele două distrugătoare au raportat un al doilea atac. De data aceasta, însă, căpitanul USS Maddox a precizat în scurt timp că nu existau suficiente dovezi pentru a concluziona că într-adevăr a avut loc o altă ofensivă vietnameză.

Cu toate acestea, Johnson a văzut că represaliile aparent nemotivate ale nord-vietnamezilor îi făceau pe americani mai predispuși să susțină războiul. Astfel, profitând de situație, a cerut Congresului SUA o rezoluție care îi permitea să ia orice măsuri pe care le considera necesare pentru a opri orice amenințare viitoare la adresa forțelor americane sau a aliaților săi din Vietnam.

La scurt timp după aceea, la 7 august 1964, a fost adoptată rezoluția din Golful Tonkin, acordându-i lui Johnson permisiunea de care avea nevoie pentru a face ca forțele americane să joace un rol mult mai activ în războiul din Vietnam.

12. Dușmani care nu s-au putut denunța unul pe celălalt

Vasilenko (1872). PD.

Jocurile de spionaj și contraspionaj au jucat un rol important în Războiul Rece. Dar, cel puțin o dată, jucători din echipe diferite au găsit o modalitate de a se înțelege.

La sfârșitul anilor '70, agentul CIA John C. Platt a făcut aranjamente pentru a-l întâlni la un meci de baschet pe Gennadiy Vasilenko, un spion KGB care lucra pentru Uniunea Sovietică la Washington. Amândoi aveau aceeași misiune: să-l recruteze pe celălalt ca agent dublu. Nici unul dintre ei nu a reușit, dar între timp s-a legat o prietenie de lungă durată, ambii spioni descoperind că se asemănau; cei doi erau foartecritici la adresa birocrației din agențiile lor respective.

Platt și Vasilenko au continuat să se întâlnească în mod regulat până în 1988, când Vasilenko a fost arestat și adus înapoi la Moscova, fiind acuzat că este agent dublu. Nu era agent dublu, dar spionul care l-a denunțat, Aldrich H. Ames, era. Ames împărtășea de ani de zile informații din dosarele secrete ale CIA cu KGB-ul.

Vasilenko a fost încarcerat timp de trei ani. În acest timp, a fost interogat în mai multe rânduri. Agenții care se ocupau de custodia sa îi spuneau adesea lui Vasilenko că cineva l-a înregistrat vorbind cu un spion american, oferindu-i americanilor bucăți de informații clasificate. Vasilenko a reflectat asupra acestei acuzații, întrebându-se dacă Platt l-ar fi putut trăda, dar în cele din urmă a decis să îi rămână credincios luiprieten.

S-a dovedit că înregistrările nu existau, așa că, în lipsa unor dovezi suficiente pentru a dovedi că este vinovat, Vasilenko a fost eliberat în 1991.

La scurt timp după aceea, Platt a aflat că prietenul său dispărut era în viață și bine. Cei doi spioni au restabilit apoi legătura, iar în 1992 Vasilenko a obținut permisiunea necesară pentru a părăsi Rusia. Ulterior, s-a întors în SUA, unde s-a stabilit cu familia sa și a înființat o firmă de securitate împreună cu Platt.

13. Tehnologia GPS devine disponibilă pentru uz civil

La 1 septembrie 1983, un zbor civil sud-coreean care intrase din greșeală în spațiul aerian interzis sovietic a fost doborât de focul sovietic. Incidentul a avut loc în timp ce o misiune americană de recunoaștere aeriană se desfășura într-o zonă apropiată. Se presupune că radarele sovietice captează un singur semnal și presupun că intrusul nu poate fi decât un avion militar american.

Se pare că avionul sovietic Sukhoi Su-15, care a fost trimis să oprească intrusul, a tras mai întâi o serie de focuri de avertisment pentru a determina avionul necunoscut să se întoarcă. După ce nu a primit niciun răspuns, interceptorul a procedat la doborârea aeronavei. Cei 269 de pasageri ai zborului, printre care și un diplomat american, au murit din cauza atacului.

Uniunea Sovietică nu și-a asumat responsabilitatea pentru coliziunea avionului de linie sud-coreean, deși a găsit locul prăbușirii și a identificat aeronava la două săptămâni după incident.

Pentru a evita ca evenimente similare să se repete, SUA au permis avioanelor civile să utilizeze tehnologia Sistemului de poziționare globală (până atunci limitată doar la operațiunile militare). Astfel, GPS-ul a devenit disponibil în întreaga lume.

14. Ofensiva Gărzilor Roșii împotriva "celor patru bătrâni

În timpul Revoluției Culturale Chineze (1966-1976), Gărzile Roșii, o forță paramilitară formată în principal din liceeni și studenți din mediul urban, au fost instruiți de Mao Zedong să scape de "cei patru bătrâni", adică de obiceiurile vechi, obiceiurile vechi, ideile vechi și cultura veche.

Gărzile Roșii au executat acest ordin prin hărțuirea și umilirea în public a membrilor conducerii Partidului Comunist Chinez, ca o modalitate de a le testa loialitatea față de ideologia lui Mao. De-a lungul primei etape a Revoluției Culturale Chineze, mulți profesori și bătrâni au fost, de asemenea, torturați și bătuți până la moarte de către Gărzile Roșii.

Mao Zedong a lansat Revoluția Culturală Chineză în august 1966, în încercarea de a rectifica cursul adoptat de Partidul Comunist Chinez, care în ultimii ani înclinase spre revizionism, din cauza influenței celorlalți lideri ai săi. De asemenea, a ordonat armatei să lase tineretul chinez să acționeze liber, când Gărzile Roșii au început să persecute și să atace pe oricine pe care îl considerau uncontrarevoluționar, un burghez sau un elitist.

Cu toate acestea, pe măsură ce forțele Gărzii Roșii au devenit puternice, s-au divizat și ele în mai multe facțiuni, fiecare dintre ele pretinzând că este adevăratul interpret al doctrinelor lui Mao. Aceste diferențe au dat rapid naștere la confruntări violente între facțiuni, ceea ce l-a făcut pe Mao să ordone în cele din urmă mutarea Gărzilor Roșii în mediul rural chinezesc. Ca urmare a violențelor din timpul Revoluției Culturale Chineze, lacel puțin 1,5 milioane de oameni au fost uciși.

15. O modificare subtilă a jurământului de credință

În 1954, președintele Eisenhower a determinat Congresul SUA să adauge "Sub Dumnezeu" la Jurământul de credință. În general, se consideră că această modificare a fost adoptată ca semn al rezistenței americanilor la viziunile ateiste promulgate de guvernele comuniste la începutul Războiului Rece.

Jurământul de credință a fost scris inițial în 1892 de autorul creștin-socialist american Francis Bellamy. Intenția lui Bellamy era ca jurământul să fie folosit în orice țară, nu doar în America, ca o modalitate de a inspira patriotism. Versiunea modificată din 1954 a Jurământului de credință este încă recitată în ceremoniile oficiale ale guvernului american și în școli. Astăzi, textul complet sună astfeldupă cum urmează:

"Jur credință drapelului Statelor Unite ale Americii și republicii pe care o reprezintă, o națiune sub Dumnezeu, indivizibilă, cu libertate și dreptate pentru toți."

Concluzie

Războiul Rece (1947-1991), conflictul care a avut ca protagoniști Statele Unite și Uniunea Sovietică, a fost marcat de apariția unei forme neconvenționale de război, care se baza în principal pe spionaj, propagandă și ideologie pentru a submina prestigiul și influența adversarului.