Mitologia hindusă este strâns legată de religia și cultura hindusă. De fapt, o mare parte din obiceiurile, ritualurile și practicile hinduse derivă din miturile arhetipale. Aceste mituri și epopei au fost compilate și transmise de peste trei mii de ani.

Miturile hinduse acoperă o gamă largă de teme și au fost supuse unor interpretări și analize diverse. Aceste mituri nu sunt doar povești, ci servesc ca o profundă îndrumare filosofică și morală atât pentru adulți, cât și pentru copii. Să analizăm mai îndeaproape textele mitologice hinduse și semnificația lor.

Originile mitologiei hinduse

Originea exactă a miturilor hinduse nu poate fi descoperită, deoarece acestea au fost produse și transmise pe cale orală cu câteva mii de ani în urmă. Cu toate acestea, istoricii și cercetătorii deduc că miturile hinduse au luat naștere odată cu venirea arienilor, sau a coloniștilor indo-europeni, care au migrat în subcontinentul indian.

Arienii au fondat cea mai veche formă cunoscută de hinduism și au produs mai multe texte literare și religioase. Cele mai vechi dintre aceste scrieri sunt cunoscute sub numele de Vede.

Originea distinctă a arienilor, împreună cu influența culturilor locale, a dat naștere unor texte mitologice cu multiple fațete, cu straturi de semnificații profunde.

Vedele au fost urmate de Ramayana și Mahabharata, epopee eroice care au câștigat o largă recunoaștere în tot subcontinentul. În cele din urmă, fiecare sat și localitate a adaptat mitul pentru a se potrivi cu propriile tradiții și practici ritualice.

Prin intermediul acestor mituri și povești, hinduismul s-a răspândit și în alte părți ale Indiei și, treptat, a câștigat tot mai mulți adepți. Aceste mituri au fost, de asemenea, supuse diferitelor interpretări de către sfinți și asceți, care au adus în atenție diversele semnificații și înțelesuri profunde încorporate în text.

Vedele

Vedele sunt cele mai vechi scrieri hinduse, din care își au originea toate celelalte texte și mituri, fiind scrise în sanscrită vedică antică între anii 1500-1200 î.Hr.

Vedele au promovat importanța și semnificația adevărului și au servit drept ghid pentru a duce o viață pură și respectabilă. Textele nu au avut un singur autor, ci au fost compilate, scrise și organizate de Vyasa, un mare sfânt al hinduismului timpuriu.

Vyasa a împărțit Vedele în patru componente: Rig-Veda, Yajur-Veda, Sama-Veda și Atharva-Veda. Această împărțire a fost făcută astfel încât omul de rând să poată citi și înțelege textele fără nicio dificultate.

1- Rig-Veda

Rig- Veda înseamnă cunoașterea versurilor și conține o colecție de 1.028 de poezii sau imnuri. Aceste versuri sunt grupate în zece cărți numite mandale Imnurile și poemele din Rig-Veda sunt concepute ca invocații pentru a comunica cu zeitățile principale ale hinduismului și sunt recitate de obicei pentru a obține binecuvântări și favoruri de la zei și zeițe.

Rig Veda oferă, de asemenea, o îndrumare pas cu pas despre cum să atingi fericirea spirituală prin yoga și meditație.

2- Yajur-Veda

În sanscrită, Yajur Veda înseamnă închinare și cunoaștere. Această Veda are aproximativ 1.875 de versete care trebuie incantate înainte de ofrandele rituale. Yajur este împărțită în două mari categorii, Yajurveda neagră și Yajurveda albă. Cea neagră constă în versete neorganizate, în timp ce cea albă are cântări și imnuri bine structurate.

Yajur- Veda poate fi considerată și un document istoric, deoarece conține informații despre viața agricolă, socială și economică din epoca vedică.

3- Sama-Veda

Sama-Veda înseamnă cântec și cunoaștere. Este un text liturgic care conține 1.549 de versuri și cântări melodioase. Această Veda conține unele dintre cele mai vechi melodii din lume și este folosită pentru invocări și incantații ritualice. Prima secțiune a textului conține o colecție de melodii, iar a doua are o compilație de versuri. Versurile trebuie cântate cu ajutorul intonațiilor muzicale.

Istoricii și savanții consideră că dansul și muzica clasică își au originea în Sama- Veda. Textul conținea reguli pentru cântat, cântat și cântat la instrumente muzicale.

Părțile teoretice din Sama- Veda au influențat mai multe școli muzicale indiene și în special muzica carnatică.

Upanishadele

Upanishadele sunt texte vedice târzii compuse de Sfântul Ved Vyasa. Ele sunt cele mai citite dintre toate scrierile hinduse. Ele tratează întrebări filosofice și ontologice, cum ar fi fi ființa, devenirea și existența. Principalele concepte ale Upanishadelor sunt Brahman, sau Realitatea ultimă, și Atman, sau sufletul. Textul declară că fiecare individ este un Atman, care în cele din urmă se contopește cu Brahman,adică Realitatea supremă sau Ultima Realitate.

Upanishadele servesc drept îndrumar pentru a atinge bucuria și spiritualitatea supremă. Prin citirea textului, un individ poate obține o mai bună înțelegere a lui Atman sau a Sinelui său.

Deși există câteva sute de Upanishade, primele sunt considerate cele mai importante și sunt cunoscute sub numele de Mukhya Upanishads.

Ramayana

Ramayana este o veche epopee hindusă scrisă în secolul al V-lea î.Hr. de către sfântul Valmiki, are 24.000 de versuri și spune povestea lui Ram, prințul din Ayodhya.

Ram este moștenitorul lui Dasaratha, regele din Ayodhya. Dar, în ciuda faptului că este cel mai mare și cel mai favorizat fiu al regelui, nu are ocazia de a urca pe tron. Vicleana lui mamă vitregă, Kaikeyi, îl convinge pe Dasaratha să îi cedeze tronul fiului ei, Bharatha. Are succes în încercarea ei, iar Ram, împreună cu frumoasa sa soție Sita, este izgonit în pădure.

Deși Ram și Sita își găsesc bucuria în viața simplă și ascetică, fericirea lor este curând spulberată de Ravana, regele demonilor. Ravana o răpește pe Sita și o duce peste mare, în Lanka. Ram, care este îndurerat și furios de pierderea iubitei sale, jură să îl învingă și să îl ucidă pe regele demonilor.

Cu ajutorul mai multor zei-maimuțe, Ram construiește un pod peste mare și ajunge în Lanka. Ram îl învinge apoi pe regele demonilor, Ravana, și se întoarce acasă pentru a revendica tronul. El și regina sa Sita trăiesc fericiți timp de câțiva ani și nasc doi fii.

Ramayana continuă să fie relevantă chiar și în zilele noastre, iar hindușii o consideră un text sacru, care transmite importanța Dharma (datoria) și a corectitudinii.

Mahabharata

Mahabharata a fost scrisă de Sfântul Ved Vyas în secolul al III-lea î.Hr. Are un total de 200.000 de versuri individuale, pe lângă câteva pasaje în proză, ceea ce o face cel mai lung poem epic din lume. În hinduism, Mahabharata este cunoscută și sub numele de a cincea Veda.

Epopeea relatează bătălia dintre două familii regale, Pandavas și Kauravas, care se luptă pentru tronul din Hastinapura. Kauravas sunt în mod constant geloși pe abilitățile și priceperea Pandavas și încearcă în mod repetat să-i elimine. Pandavas depășesc aceste obstacole și în cele din urmă câștigă războiul Kurukshetra. Ei conduc cu succes imperiul timp de mai mulți ani și, în cele din urmă, urcă perai după moartea lui Krishna.

Tema majoră a Mahabharata este îndeplinirea datoriei sacre sau a dharmei. Indivizii care se aventurează să se îndepărteze de calea care le-a fost trasată sunt pedepsiți. Prin urmare, Mahabharata reiterează principiul conform căruia fiecare individ trebuie să accepte și să își îndeplinească îndatoririle care i-au fost atribuite.

Bhagvad Gita

Bhagvad Gita, cunoscută și sub numele de Gita, face parte din Mahabharata. Este alcătuită din 700 de rânduri și este compusă sub forma unei conversații între prințul Arjuna și cărăușul său, Lordul Krishna. Textul explorează diverse aspecte filosofice, cum ar fi viața, moartea, religia și dharma (datoria).

Gita a devenit unul dintre cele mai populare texte datorită redării simple a unor concepte filosofice majore. De asemenea, a oferit oamenilor îndrumare în viața de zi cu zi. Conversațiile dintre Krishna și Arjuna au explorat teme precum conflictul, incertitudinea și ambiguitatea. Datorită explicațiilor sale simple și stilului conversațional, Gita a câștigat o largă recunoaștere în întreaga lume.

Purane

Puranas reprezintă o colecție de texte care acoperă o gamă largă de teme precum cosmogonia, cosmologia, astronomia, gramatica și genealogiile zeilor și zeițelor. Sunt texte diverse care includ atât tradiții narative clasice, cât și populare. Mai mulți istorici au numit Puranas drept enciclopedii, datorită gamei vaste de forme și conținuturi.

Puranele au reușit să sintetizeze practicile culturale atât ale elitelor, cât și ale maselor societății indiene, motiv pentru care sunt unul dintre cele mai lăudate și venerate texte hinduse.

Se crede, de asemenea, că au deschis calea pentru formele de dans clasic indian, cum ar fi Bharatanatyam și Rasa Leela.

În plus, cele mai celebre festivaluri, cunoscute sub numele de Diwali și Holi, sunt derivate din ritualurile din Puranas.

Mitologia hindusă în cultura populară

Miturile hinduse au fost recreate și reimaginate în forme simpliste atât pentru adulți, cât și pentru copii. Canale de televiziune precum Pogo și Cartoon Network au creat emisiuni animate pentru personaje epice precum Bheem, Krishna și Ganesha .

În plus, serii de benzi desenate precum Amar Chitra Kadha au încercat, de asemenea, să ofere semnificația esențială a epopeii prin dialoguri simple și reprezentări grafice.

Simplificând semnificațiile profunde ale epopeilor, benzile desenate și desenele animate au reușit să ajungă la un public mai larg și să stârnească un interes mai mare în rândul copiilor.

Scriitorii și autorii indieni au încercat, de asemenea, să rescrie miturile și să le redea în proză ficțională. Cartea lui Chitra Banerjee Divakaruni Palatul iluziilor este un text feminist care analizează Mahabharata din perspectiva lui Draupadi. Trilogia Shiva scrisă de Amish Tripathi, reia mitul lui Shiva, dându-i o turnură modernă.

Pe scurt

Mitologia hindusă a dobândit o importanță și o recunoaștere la nivel mondial și a influențat multe alte religii, sisteme de credință și școli de gândire. Mitologia hindusă continuă să se dezvolte, pe măsură ce tot mai mulți oameni adaptează și recreează poveștile străvechi.